Seminar CXXIII

Istoric – Seminarul nr. 123 – București
  • Seminar Lions Quest la Bucureşti
  • Tinerii au nevoie de abilități de învățare socio-emoțională oferite de programul Lions Quest, pentru a preveni și / sau a întârzia consumul de alcool, tutun sau droguri. Finanțat de Fundația Internațională a Cluburilor Lions, programul Lions Quest este atent monitorizat și evaluat la nivel global. Implementarea programului are rezultate pozitive asupra tinerilor, în special legate de îmbunătățirea abilităților de refuz și reducere a consumului de alcool, tutun sau droguri.
  • În România, cluburile Lions organizează activități sau derulează proiecte, ȋn parteneriat cu Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, identificând obiective de acțiune comune şi angajându-se să lucreze împreună pentru a dezvolta strategii de creștere a gradului de conștientizare și de educație, privind riscurile pe care le presupune consumul de droguri ilicite și toleranța la drogurile licite (tutun și alcool) ȋn unitățile de ȋnvătământ.
  • În primăvara acestui an, Agenția Națională Antidrog şi Districtul Lions 124 România şi-au asumat colaborarea privind implementarea comună și extinderea intervențiilor de prevenire a consumului de alcool, tutun sau droguri.
  • În perioada 20-21 iulie a.c., la Bucureşti, a fost organizat, ȋn colaborare cu Agenția Națională Antidrog şi Clubul Lions Bucureşti Decan, seminarul Lions Quest- Abilități pentru adolescență, la care au participat 17 specialiști din Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din județele Constanța, Buzău, Călăraşi, Dâmbovița, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Prahova şi municipiul Bucureşti.
  • Participanții la seminar s-au familiarizat cu noi strategii didactice oferite de programul Lions Quest, bazate pe gestionarea emoțiilor tinerilor, care să prevină consumul de alcool, tutun şi droguri.
  • Mulțumim Alina IOSEP – senior trainer Lions Quest, Andrei IONESCU – preşedintele Clubului Lions Bucureşti Decan, domnului comisar şef de poliție Cătălin - Valentin NEGOI – NIȚĂ - ȋmputernicit director al Agenției Naționale Antidrog şi doamnei comisar -şef de poliție Cătălina NICULAE-coordonator prevenire în mediul școlar ANA, pentru buna organizare a seminarului.
  • FVDG Ciprian IOSEP a partipat la festivitatea de acordare a diplomelor şi a adresat un mesaj participanţilor la seminar. Mulțumim!
  • Programele Lions Quest au primit calificativele „Select SEL” și „SEL Promising” de la CASEL, Colaborative for Academic, Social and Emotional Learning . Acest rating este acordat ca recunoaștere a excelenței Lions Quest în trei domenii recomandate de CASEL drept cele mai importante puncte de plecare pentru selectarea programului - Instrucțiuni SEL remarcabile, dovezi ale eficacității și dezvoltare profesională remarcabilă.
  • Lions Quest - Skills for Adolescence este listat de Substance Abuse and Mental Health Services Administration (SAMHSA) din SUA, ca un program bazat pe dovezi, evaluat pentru calitatea cercetării și disponibilitatea pentru diseminare.
  • Data: 20 iulie 2021;
Delimiter
Alte seminarii Lions Quest
Delimiter