Page 3 - Demo
P. 3

INTRODUCERE
Deși există multă incertitudine privind felul în care, și când se va redeschide școala, știm că învățarea socială și emoțională (SEL) este esențială pentru re- implicarea elevilor, sprijinirea adulților, reconstruirea relațiilor și crearea unui fundament pentru învățarea academică. Această trecere fără precedent la un
nou tip de experiență de învățare poate avea un impact profund și de durată asupra rezultatelor academice, sociale, emoționale și de viață ale tinerilor. Liderii școlilor (directorii) vor trebui să reunească profesorii, personalul administrativ al școlii, familiile, tinerii și partenerii comunității pentru a co-crea medii-suport de învățare, în care toți elevii și adulții să își poată îmbunătăți competențele sociale și emoționale, să aibă un sentiment de apartenență, să se poată reface și prospera.
   Despre acest ghid inițial
În acest ghid, CASEL împărtășește recomandări care pot fi puse în practică cu scopul de a ajuta liderii şcolari să poată elabora planuri în funcție de nevoile SEL ale tuturor elevilor și adulților în timpul trecerii de la perioada de vară la începutul noului an școlar. Chiar dacă acest ghid este scris pentru echipele manageriale ale şcolilor, administrația publică locală şi județeană are roluri critice în asigurarea școlilor cu resursele, sprijinul și îndrumarea necesară să efectueze aceste acțiuni.
SEL este un sprijin esențial în ceea ce priveşte planificarea în ansamblu a acestei perioade de tranziție, conştientizând faptul că liderii şcolari, inclusiv profesorii au multe alte considerente pentru redeschiderea școlilor, reluarea activităților, accesul la tehnologie și sănătatea fizică.
CASEL lucrează, de asemenea, cu mulți colaboratori pentru a elabora ghiduri complete, programate pentru lansare, cu recomandări suplimentare, resurse și instrumente pentru a ajuta liderii școlari în vederea sprijinirii și susținerii SEL în timpul, dar și după încheierea pandemiei.
    GHID INIŢIAL DE ECHILIBRARE A CAPACITĂŢII DE ÎNVĂŢARE SOCIALĂ ŞI EMOŢIONALĂ PE MĂSURĂ CE VĂ PREGĂTIŢI SĂ REDESCHIDEŢI COMUNITATEA ŞCOLARĂ 3 © 2020 CASEL All Rights Reserved
 


























































































   1   2   3   4   5