Page 10 - Demo
P. 10

• Integrați oportunități pentru ca elevii să poată exersa și reflecta asupra competențelor sociale și emoționale pe tot parcursul zilei. Identificați competențele și standardele SEL adecvate din punct de vedere al dezvoltării, care ar putea fi disponibile în țară sau în regiunea dumneavoastră, la care elevii și adulții pot lucra împreună pentru a sprijini tranziția, cum
ar fi managementul stresului, abilitățile de comunicare și ascultare, colaborare și comportamente prin care se cere ajutor. Continuați orice programe SEL bazate pe dovezi existente sau identificați strategii simple pe care cadrele didactice le pot utiliza imediat, cum ar fi „SEL Kernels”, întâlniri la clasă sau cu grupuri mici de mentorat în timpul învățării mixte (blended learing) la distanță, precum și acasă, pentru a ajuta la dezvoltarea acestor competențe. Instruirea academică poate oferi oportunități suplimentare de a practica SEL prin reflecție, interacțiune, îndrumare între colegii de vârstă diferită, discuții, exerciții interactive de mișcare şi relaxare (brain breakers) etc. De asemenea, luați în considerare şi alte modalități creative de a promova beneficiile SEL inclusiv în perioadele mai puțin structurate, cum ar fi recreația și pauza pentru masa de prânz, chiar și atunci când sunt necesare respectarea anumitor reguli de distanțare fizică.
• Implicați elevii în conversații și lecții adecvate dezvoltării pentru a discuta despre impacturile anterioare, actuale și viitoare ale pandemiei asupra lor înșiși, familiilor lor, comunităților lor și lumii într-un sens mai larg. Acest lucru poate include diferențierea între fapte şi informații false, precum și oportunități pentru ca elevii să poată sugera strategii pentru școala sau comunitatea lor în scopul de a preveni răspândirea viitoare a bolii, și de a răspunde altor nevoi din comunitatea lor. Sprijiniți profesorii în facilitarea conversațiilor și a lecțiilor, pentru a discuta impactul, istoricul și modalitățile de a reacționa la comentarii și comportamente stigmatizante sau prejudecăți legate de boală.
• Colaborați cu familiile și partenerii comunității pentru a cădea de acord cu privire la strategiile de susținere a SEL în rândul elevilor, acasă și în timpul învățării prelungite (extened learing). Invitați membrii familiei să se alăture echipei
SEL din școală, ajutați la identificarea programelor și practicilor SEL care pot fi utilizate în sălile de clasă sau acasă, participați la activitățile SEL la nivelul școlii sau al clasei și împărtășiți informații despre tipurile de sprijin de care au nevoie elevii. De asemenea, lucrați pentru a aduce la același numitor eforturile SEL cu partenerii cheie din comunitate, care oferă elevilor oportunități de a construi cu adulții relații ce presupun grija reciprocă și de a se implica în activități care îi motivează, cum ar fi programele extrașcolare, sport și alte activități extracurriculare.
• Identificați mijloace de sprijin pentru elevii care sunt în dificultate. Deși nu toți elevii au trăit aceleași experiențe, este posibil ca unii elevi să fi suferit, să fi avut stări de anxietate, sau să fi fost traumatizați, ceea ce ar putea să influențeze modul în care ei se implică academic, social, emoțional sau comportamental. Sprijiniți personalul didactic în identificarea și satisfacerea proactivă a nevoilor elevilor care se pot afla într-o situație dificilă. Lucrați cu familia și parteneri ai comunității pentru a crea un plan cuprinzător, care poate include furnizarea de asistență suplimentară pentru sănătate mintală și traume, sau contacte cu furnizori de alimente, adăpost, tehnologie, transport sau alte resurse. Analizați răspunsurile pentru a vă asigura că nevoile sunt satisfăcute.
                    GHID INIŢIAL DE ECHILIBRARE A CAPACITĂŢII DE ÎNVĂŢARE SOCIALĂ ŞI EMOŢIONALĂ PE MĂSURĂ CE VĂ PREGĂTIŢI SĂ REDESCHIDEŢI COMUNITATEA ŞCOLARĂ
10 © 2020 CASEL All Rights Reserved
 


























































































   8   9   10   11   12