Page 35 - Demo
P. 35
Exemplificați Planul îndeplinirii scopului
Exemplificați Planul îndeplinirii scopului abordând fiecare idee într-un exemplu, cum ar fi scrierea unei povești fără ajutor. Identificați scopul de a scrie o poveste sau folosiți un alt exemplu:
SPUNEȚI: Când eram mai tânăr/tânără, voiam să învăț să fac un truc de magie. Acela era scopul meu, să fac un truc de magie. Am realizat că existau trei părți ale învățării trucului de magie. 1. Să găsesc un truc de magie simplu. 2. Să fac rost de toate materialele necesare. 3. Exersare, exersare, exersare. M-am uitat chiar și pe internet să-i văd pe alții cum fac trucul. În cele din urmă am învățat cum să-l fac. Ați vrea să-l vedeți într-o zi?
ÎNTREBAȚI: Cum credeți că ne ajută să împărțim scopul în sarcini mai mici?
Conexiunea cu comunitatea
Cereți-le copiilor să lucreze împreună pentru a formula două sau trei întrebări pe care să le adreseze membrilor comunității, în legătură cu scopurile
pe care oamenii și le-au propus și modalitățile de motivație pe care le-au folosit pentru a-și realiza scopurile respective. Cereți-le să-i întrebe despre pașii urmați pentru a-și atinge scopurile. După ce au terminat, spuneți-le copiilor să reflecteze asupra componentei interviului lor: a avut sarcini (discuția cu oamenii), a necesitat motivație (dorința de a învăța) și a avut un scop (învățarea despre pașii urmați de alți oameni pentru îndeplinirea scopurilor proprii).
Conexiunea cu familia
Dați-le acasă fișa de lucru pentru Conexiunea cu familia numită Progresând spre realizarea scopului și încurajați copiii să discute cu membrii familiei despre scopurile lor. Cereți-le
să stabilească împreună cu membrii familiei un scop pe termen scurt pentru realizarea căruia să lucreze împreună. Încurajați-i să discute despre motivație, pașii de urmat și felul în care membrii familiei își oferă sprijinul unul altuia.
Aplicații interdisciplinare
ARTE VIZUALE. Cereți-le copiilor să folosească hârtie și materiale pentru arte vizuale, pentru a crea o scară mare, care să fi expusă în clasă sau pe culoarul școlii. Faceți fotografii fiecărui copil, pentru a le folosi ca semne pe scara respectivă. Pe măsură ce copiii fac progrese spre realizarea scopului cereți-le să-și avanseze fotografiile
pe scară până când ajung la capătul acesteia, ceea ce înseamnă că și-au atins scopul.
ARTELINGVISTICE. Cereți-le copiilor să citească o poveste despre cineva care a realizat ceva important, cum ar fi Martin Luther King Jr. sau Abraham Lincoln. Cereți-le să creeze
o scară pentru persoana respectivă și să-și imagineze pașii urmați de acesta/ aceasta pentru a-și atinge scopul.
E ETAPA DE EXERSARE
Explicați activitatea Pașii spre realizarea scopului
20 MINUTE
ACTIVITEA 2
Spuneți-le copiilor să identifice fiecare un scop pe care doresc să-l realizeze anul acesta și pașii pe care-i vor urma pentru îndeplinirea lui.
Copiii exersează pașii spre realizarea scopului
Cereți-le copiilor să se gândească la scopurile propuse și să aleagă unul dintre ele pentru a lucra activ la realizarea lui în clasa I. Spuneți-le să folosească pagina Exersare din Jurnalul elevului, pentru a identifica propriile scopuri și să le scrie în partea de sus a paginii. Pe scara reprezentată pe Proiectabilului 2.5.2 elevii vor identifica sarcini mai mici pe care le pot realiza pentru îndeplinirea scopului. Permiteți-le să folosească carioci sau creioane colorate pentru o consolidare vizuală și o motivație pentru fiecare sarcină. Amintiți-le de procesul de a împărți scopul în sarcini mici:
• Identifică;
• Împarte în sarcini mici;
• Realizează sarcinile;
• Sărbătorește!
Invitați voluntari să împărtășească Planul îndeplinirii scopului cu clasa. Pe măsură ce copiii realizează fiecare sarcină, urcând treptele scării, cereți-le să lipească un abțibild pe fiecare treaptă. Când copiii ajung la capătul scării și îndeplinesc scopul propus, cereți-le să se deseneze o imagine. Expuneți Proiectabilul de conectare 2.5.2 în clasă.
Reflecție
Copiii își folosesc Jurnalele, pentru a reflecta individual și împreună cu clasa asupra a ceea ce au învățat în această lecție.
Ce?
Care sunt pașii planului îndeplinirii scopurilor?
Și ce dacă?
Cum te simţi când realizezi o sarcină ca parte a realizării scopului? Dar când îţi realizezi scopul?
Și acum?
În ce fel crezi că te ajută la școală faptul că-ţi stabilești scopuri? Dar acasă?
Lecţia 5 35

