Page 192 - Demo
P. 192
Conexiunea cu comunitatea
Cereți-le elevilor să caute informații despre modul în care alți adolescenți au utilizat rețelele de socializare, pentru a
se implica civic. Apoi, cereți-le să aleagă un subiect de care sunt interesați și
să folosească rețelele de socializare, pentru a-i informa pe alții și pentru a-i determina să li se alăture în eforturile
lor de a crea un impact pozitiv asupra comunității. Exemple deja puse în practică de adolescenți: organizarea unor grupuri care vizitează familii nevoiașe
din comunitate, pentru a le oferi ajutor, meditarea elevilor care au probleme la anumite materii, implicarea în activități de ecologizare etc.
Conexiunea cu familia
Cereți-le elevilor să discute cu membrii familiei despre temerile lor în ceea ce privește rețelele de socializare. Împreună, pot stabili un ghid care să-i ajute să aibă o prezență responsabilă pe rețelele de socializare. Trimiteți acasă fișa de lucru pentru Conexiunea cu familia.
Aplicații interdisciplinare
ARTĂ. Cereți-le elevilor să facă o serie de fotografii, care să ilustreze atât aspectele pozitive, cât și cele negative ale rețelelor de socializare și apoi să
le posteze pe o rețea de socializare. Elevii vor invita vizitatorii să comenteze alegerile lor (dacă sunt sau nu de acord cu ele) și apoi, vor împărtăși rezultatele cu clasa.
TEATRU. Cereți-le grupurilor să
creeze scenete în care elevii să ilustreze diferența dintre contactul pe rețelele
de socializare și contactul față în față. Apoi, elevii vor prezenta clasei scenetele. Cereți-i publicului să analizeze aceste diferențe și să menționeze dacă un anumit contact este mai bun decât celălalt, argumentându-și opiniile.
178 Nivelul 4 Capitolul 2
În ultima săptămână, câți dintre voi ați distribuit sau ați citit știri negative, pe paginile voastre online?
În ultima săptămână, câți dintre voi ați văzut o postare negativă la adresa unei persoane în ceea ce privește felul în care aceasta arată, orientarea sa sexuală, etnia, convingerile politice, religia sau starea civilă?
Câți dintre voi ați fost ținta hărțuirii în mediul online?
Introduceți cauzele stresului asociat cu rețelele de socializare
Expuneți Proiectabilul de conectare 2.4.1 și explicați că există patru categorii principale care descriu obiceiurile în mediul online și care
contribuie atât la cauzarea stresului nostru, cât
și a prietenilor și „urmăritorilor” noștri. De
vreme ce petrecem atât de mult timp conectați la rețelele de socializare, este ușor să ne însușim aceste obiceiuri, fără să acordăm prea multă atenție. Spuneți-le elevilor să lucreze în grupuri mici, pentru a scrie exemple de obiceiuri pe rețelele de socializare, pentru fiecare categorie. Invitați apoi grupurile să le împărtășească cu clasa.
Spuneți-le elevilor că, pe măsură ce se maturizează și își stabilesc scopuri pe baza valorilor lor personale, regândirea modului în care se implică pe rețelele de socializare poate conduce la o experiență în mediul online mai puțin stresantă și mult mai productivă.
2.4.2
ACTIVITATE DE CONECTARE
CAUZĂ
EFECT
EXEMPLU
Folosirea unei identități false.
Nedezvăluirea adevăratei identităţi, a statutului economic și social.
Încercarea de a te ridica la un standard imaginar al reţelelor de socializare.
FOMO – Frica de a fi omis
Compararea propriei vieţi cu a altora.
Sentimentul de excludere din cercuri de prieteni.
Obsesia feedbackului din partea „urmăritorilor”.
Prea multe postări negative și vești proaste.
Videoclipuri cu lupte, imagini, postări și videoclipuri care promovează violenţa și consumul de droguri.
Teama de a deveni o victimă.
Ideea că violenţa este de acceptat.
Concepţia că abuzul de droguri
este normal.
Sentimentul de deznădejde.
2.4.2
ACTIVITATE DE CONECTARE
E ETAPA DE EXERSARE 20 MINUTE ACTIVITATEA 2
Introduceți tehnicile de reducere a stresului provocat de rețelele
de socializare
Cereți-le elevilor să rămână în grupurile formate anterior și expuneți Proiectabilul de reflecție 2.4.3. Discutați fiecare tehnică pentru reducerea stresului provocat de rețelele de socializare. Distribuiți Fișele de lucru pentru elevi: Exersare. Citiți instrucțiunile și acordați timp grupurilor, pentru a realiza activitatea. După terminarea activității, discutați răspunsurile, scoțând în evidență
modalitățile practice prin care elevii pot utiliza tehnicile de reducere a stresului.
Reflecție
Expuneți Proiectabilul de reflecție 2.4.4. Elevii reflectează individual și împreună cu clasa asupra a ceea ce au învățat în această lecție, folosindu-și caietele de clasă.
CAUZĂ
comentarii ameninţătoare.
EFECT
EXEMPLU
Hărțuirea în mediul virtual.
Distribuirea de imagini și postări care iau în derâdere o persoană din cauza înfăţișării, a statului economic sau social, a rasei, a genului,
a orientării sexuale sau a viziunilor politice ale acesteia, răspândirea de zvonuri despre o persoană sau un grup, postarea sau distribuirea de
Normalizarea comportamentelor de hărţuire.
Trezirea sentimentului de frică în ceilalţi.
Statutul de victimă.
2.4.3
ACTIVITATE DE Modalități de reducere a stresului provocat
EXERSARE
de rețelele de socializare
1 Șterge aplicațiile rețelelor de socializare din telefonul tău - obișnuiește-te să reziști tentaţiei de a verifica reţelele de socializare.
2 Distribuie doar articole și postări pozitive – violenţa și știrile negative îţi pot strica ziua.
3 Urmărește pagini care te amuză – înlocuiește știrile negative.
4 Distribuie mai mult și compară mai puțin – postează lucruri pozitive din viaţa ta și apoi deconectează-te.
5 Stai departe de războaiele din comentarii – schimbul de insulte poate avea consecinţe în viaţa reală.
6 Fă „curățenie” în lista de prieteni – calitatea prietenilor tăi este mai importantă decât cantitatea acestora.
7 Limitează timpul petrecut pe rețelele de socializare – limitează folosirea reţelelor de socializare, realizând un orar.
8 Nu încerca să fii ceea ce nu ești – chiar nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui, prin intermediul reţelelor de socializare.
Ce?
În ce fel pot fi reţelele de socializare atât bune, cât și dăunătoare?
Și ce dacă?
În ce fel reţelele de socializare pot provoca stres?
Și acum?
Cum îţi poţi schimba obiceiurile în mediul online, pentru ca experienţa să fie mai productivă și mai puţin stresantă?

