Page 83 - Abilităţi pentru dezvoltare - Ghidul profesorului: clasa pregătitoare
P. 83

pentru curățenie, detergenți, substanțe pentru curățarea mobilei, medicamente, vopsea, parfumuri, substanțe folosite împotriva insectelor, șobolanilor sau buruienilor. Subliniați faptul că substanțele otrăvitoare se găsesc în ambalaje și cutii frumoase și pot, de asemenea, să aibă un miros plăcut. Spuneți-le că este important să nu mănânce, să nu bea, să nu miroasă sau să nu atingă substanțe necunoscute care pot fi otrăvitoare, pentru că le poate dăuna inimii, plămânilor, creierului sau altor părți ale corpului. E ETAPA DE EXERSARE 10 minute ACTIVITATEA 2 Explicați activitatea Cele trei reguli de evitare a substanțelor otrăvitoare Introduceți cele trei reguli de evitare a substanțelor otrăvitoare. Amintiți-le copiilor că nu este întotdeauna ușor să știm care substanțe sunt otrăvitoare, astfel că cea mai sigură metodă este de a nu încerca să mâncăm, să bem, să mirosim sau să atingem orice lucru care ar putea fi otrăvitor. Citiți următoarele reguli și cereți copiilor să le repete: • Niciodată să nu mâncați, să nu beți, să nu mirosiți sau să nu atingeți ceva care este – sau ar putea fi – otrăvitor. • Păstrați substanțele/produsele care sunt – sau ar putea fi – otrăvitoare, departe de alți copii. • Spuneți unui adult sau cereți ajutor dacă cineva mănâncă, bea sau atinge ceva care este – sau ar putea fi – otrăvitor. Cereți-le copiilor să deschidă Jurnalul elevului la pagina Exersare și să deseneze imagini care să reprezinte fiecare regulă. De exemplu, ar putea să deseneze o față cu mâini care acoperă gura sau o sticlă barată de o linie sau cu X pe ea, un dulap de bucătărie cu lacătul pe el sau un telefon. Cereți-le să arate fiecare imagine și să repete regulile. Copiii exersează cum să ceară ajutorul Spuneți-le copiilor că, dacă suspectează că cineva a fost otrăvit, trebuie să ceară ajutorul unui adult. Dacă nu e niciun adult în apropiere, trebuie să ceară ajutorul folosind următoarele instrucțiuni: • Păstrați-vă calmul și formați numărul de urgență (scrieți numărul de urgență pe tablă). • Spuneți: „Aceasta este o urgență!” • Spuneți numele persoanei care necesită îngrijire, adresa și numărul de telefon. • Povestiți ce s-a întâmplat. • Ascultați cu atenție instrucțiunile date. • Nu închideți telefonul decât în momentul în care vi se spune să faceți asta. Cereți voluntarilor să facă joc de rol pentru a apela serviciul de urgență. Jucați rolul dispecerului pentru a ghida copiii. Formați perechi și cereți partenerilor să facă cu rândul, pentru a cere ajutor. Amintiți-le copiilor că trebuie să apeleze serviciul de urgență numai dacă este o urgență reală. Rezumați lecția, recapitulând cele trei reguli de evitare a substanțelor otrăvitoare și pașii de urmat pentru a apela serviciul de urgență. Apoi spuneți copiilor că astăzi au deprins abilitatea de identificare a problemei, pentru a se menține sănătoși, făcând diferența dintre substanțele/produsele sigure și cele dăunătoare.     Suport avansat. Ajutați copiii să facă legătura dintre imaginile ce reprezintă substanțele otrăvitoare de pe tablă cu cele din propria lor casă. Dați exemple: un părinte/adult care folosește spray pentru a curăța baia, turnarea detergentului de vase în mașina de spălat vase, zugrăvirea dormitorului etc. Explicați că adulții sunt singurii care pot folosi aceste produse, pentru că ei știu cum să le folosească în siguranță. E ETAPA DE EXERSARE Suport inițial. Înainte de etapa de Exersare a instrucțiunii, asigurați-vă că elevii știu numele lor, adresa și numărul de telefon. Cereți-le să exerseze cu un partener, până reușesc să le spună fără ajutor. Suport avansat. Desenați imagini care să reprezinte fiecare regulă. Jucați-vă, arătând una din imagini, și cerându-le copiilor să spună regula care se potrivește cu imaginea. A ETAPA DE APLICARE Suport inițial. Exemplificați rezumatul explicației fiecărei reguli unui partener, făcând joc de rol cu un voluntar. După ce voluntarul explică o regulă cu cuvintele sale, începeți să rezumați folosind fraza: „Ai spus ....” sau „Katie a spus ...”. Inversați rolurile, pentru a termina activitatea de joc de rol. Suport avansat. Scrieți pe cartonașe separate numerele 1, 1, 2. Ajutați copiii să aranjeze cartonașele în ordinea corectă și să „apeleze” numărul de urgență pe telefonul de jucărie.     Conexiunea cu comunitatea Vezi anexa de la pagina 126 pentru Conexiunea cu comunitatea. Conexiunea cu familia În timpul etapei de Aplicare, copiii recapitulează regulile împotriva substanțelor otrăvitoare și scriu numărul de urgență. Acasă, copiii împărtășesc cu membrii familiei regulile învățate la școală. Apoi, un membru al familiei prezintă diferite situații și ajută copilul să decidă dacă situațiile sunt considerate a fi de urgență sau nu.  Lecția 5 83  


































































































   81   82   83   84   85