Ȋn perioada 19-20 octombrie a.c. s-a desfasurat la Suceava al 51-lea seminar Lions Quest-Abilitӑṭi pentru Adolescenṭӑ din cadrul Districtului Lions 124 Romania, formator acreditat Lions Quest- Alina IOSEP.
La seminarul organizat de Clubul Lions Suceava cu sprijinul Centrului Judeṭean de Resurse ṣi Asistenṭӑ Educaṭionalӑ Suceava au participat 34 de cadre didactice-consilieri ṣcolari.
Seminarul dedicat consilierilor ṣcolari din cadrul Centrului Judeṭean de Resurse ṣi Asistenṭӑ Educaṭionalӑ s-a bucurat de mare succes. Profesorii-consilieri ṣcolari s-au familiarizat cu beneficiile, metodele de lucru ṣi obiectivele programelor Lions Quest, dintre care putem aminti: recunoașterea, acceptarea și autoreglarea emoțională a tinerilor, ca fundament al formării unei abilități sociale, creșterea capacității de adaptare la cerințele școlii și ale societății, dezvoltarea unor abilități intra- și interpersonale care să faciliteze reușita în viață, dobândirea capacității de aplicare a unor strategii adecvate în situații critice şi/sau stresante, creșterea sănătății mentale și reducerea riscului apariției devianțelor comportamentale.
Mulṭumim Maria PAVELESCU – directorul Centrului Judeṭean de Resurse ṣi Asistenṭӑ Educaṭionalӑ Suceava, Angela ANDRIES – presedintele Clubului Lions Suceava, Elena Manuela DAVID – directorul Casei Corpului Didactic Suceava ṣi membra Clubului Lions Suceava, Cristina DAVID - membra Clubului Lions Suceava si tuturor membrilor Lions care au facut posibila desfasurarea acestui seminar.
Data: 19 - 20 octombrie 2018;
Lista participanților la seminar
TABEL NOMINAL
Cuprinzând cadrele didactice care au participat la seminarul Lions Quest
organizat în perioada 19-20 Octombrie 2018 la CJRAE Suceava