Seminar CLII

Istoric – Seminarul nr. 152 – Gătaia, Timiș
  • Gătaia, 4-6 ianuarie 2023:
  • Programul Lions Quest continuă................
  • Elevilor participanţi în tabăra Lions Quest organizată la Liceul Teoretic din localitatea Gătaia – judeţul Timiş, în perioada 4-6 ianuarie a.c., le-am oferit activităţi prin care şi-au format abilități mai bune de comunicare și colaborare, empatie și abilităţi pentru luarea unor decizii responsabile, inițiativă și perseverență, abilități îmbunătățite de construirea relațiilor.
  • În modelul logic agreat de catre formatorul Lions Quest – Nelu Gabriel ILIEṢ şi profesorii acestei unităţi de învăţământ care au participat la seminariile LQ, putem eticheta aceste abilități drept „rezultate pe termen scurt” ale taberelor LQ, în strânsă corelaţie cu obiectivele programului Lions Quest. Elevii au fost implicaţi în activităţile taberei, afectiv (interes, distracție, entuziasm), comportamental (participare activă) și cognitiv (reflectând, făcând alegeri, având oportunități de a contribui).
  • Lions Quest este un program de învățare socială și emoțională cuprinzător și universal, bazat pe dovezi, finanţat de Fundaţia Internaţională a Cluburilor Lions şi cluburile Lions.
  • Tabăra organizată de Clubul Lions Timişoara Diamond - preşedinte Ramona OLTEANU şi Norica GIRU – preşedinte de regiune Lions Vest, a creat un spațiu de învăţare după modelul programului Lions Quest, dezvoltându-le elevilor competențe, experiențe captivante cu mare potențial, pentru a încuraja dezvoltarea abilităților socio-emoţionale, aceştia fiind implicaţi afectiv (interes, distracție, entuziasm), comportamental (participare activă) și cognitiv (reflectând, făcând alegeri, având oportunități de a contribui) în toate activităţile desfăşurate.
  • Clubul Lions Timişoara – Diamond, în parteneriat cu Liceul Teoretic din localitatea Gătaia au asigurat spaţiile şi materialele necesare desfăşurării activităţilor, masa de prânz pentru elevi şi transportul acestora.
  • Mulţumim membrilor Clubului Lions Timişoara Diamond, profesorilor şi conducerii Liceului Teoretic din Gătaia pentru organizarea taberei, formarea grupelor de elevi şi proiectarea activităţilor!
  • Mulţumim formatorului acreditat LQ – Nelu Gabriel Ilieş !
Delimiter
Alte seminarii Lions Quest
Delimiter