Seminar CXXI

Istoric – Seminarul nr. 121 – București
  • Servim împreună #InclusionRevolution !
  • La nivel global, de peste 20 de ani, se derulează, cu rezultate foarte bune, parteneriatul dintre Special Olympics și Lions Clubs International Foundation. Împreună, cele două organizaţii au îmbunătățit viața persoanelor cu dizabilități intelectuale de pe întregul glob, de la susținerea programului Opening Eyes, până la crearea cluburilor Champions Lions pentru sportivi.
  • În țara noastră, parteneriatul strategic dintre Districtul Lions 124 România şi Fundaţia Special Olympics România a început încă din anul 2008, odată cu primele activități ale programului de îngrijire a vederii - Opening Eyes. Cluburile Lions din România au astăzi atât oportunitatea de a continua acest program, cât şi posibilitatea de a susține pe termen lung sportivii Special Olympics prin inițiativa Healthy Athletes – un model sportiv incluziv, prin intermediul unor activități diverse, precum seminarii de sănătate a familiei, programul Şcoala Generației Unificate, programul Bravi Leo, seminarii Lions Quest pentru antrenorii sportivilor cu dizabilităţi intelectuale, donații bănești sau oferind ajutor din partea membrilor Lions la competiţiile sportive.
  • Destinat tinerilor, programul Lions Quest – program de învățare socială și emoțională (SEL) bazat pe dovezi, este inițiativa emblematică a Lions Clubs International. Programul îi învață pe tineri, de la grădiniță până la clasa a XII-a, cum să-şi formeze abilitățile necesare formării unui comportament pozitiv, anti-bullying, să conștientizeze efectele nocive ale drogurilor și ale alcoolului, să ȋşi ȋmbunătățească rezultatele academice şi prin servicii ȋn folosul comunității, creând în același timp o conexiune mai puternică cu școala. De asemenea, programul Lions Quest facilitează formarea unui mediu incluziv, în care toți copiii, indiferent dacă au sau nu un handicap, pot învăța.
  • La Bucureşti, ȋn perioada 6-7 iulie a.c., cu sprijinul Clubului Lions Bucureşti Decan, a fost organizat un seminar Lions Quest ȋn parteneriat cu Fundația Special Olympics România, la care au participat 22 de profesori şi instructori de sport care lucrează cu tinerii cu dizabilități intelectuale şi ȋși desfăşoară activitatea la Fundația Fundației Special Olympics România, Fundația Motivation România, Liceul Teoretic „Ion Barbuˮ Bucureşti, Școala Gimnazială Specială Nr. 4 Bucureşti, Școala Profesională Specială Nr. 3 Bucureşti, Școala Gimnazială Nr. 179 Bucureşti . Seminarul a fost susținut de Alina IOSEP – senior treiner Lions Quest . Cunoştințele acumulate ȋn cadrul seminarului Lions Quest îi vor ajuta pe profesorii şi instructorii de sport să încorporeze strategii de ȋnvățare socio-emoțională (SEL) în practicile lor, pentru tinerii sportivi cu dizabilități intelectuale.
  • Seminarul Lions Quest face parte din proiectul „Școala Generației Unificateˮ - proiect finanțat de Înălțimea Sa Șeicul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan și s-a desfăşurat în baza parteneriatului strategic semnat de Fundația Special Olympics din România și Districtul Lions 124 România.
  • Mulțumim Fundației Special Olympics din România, mulțumim Clubului Lions Bucureşti Decan, mulțumim Alina IOSEP – senior treiner Lions Quest! Mulțumim Ciprian IOSEP – viceguvernator 1 al Districtului Lions 124 România şi Cristian ISPAS – director național Special Olympics Romania pentru participarea la seminar şi pentru mesajele adresate participantilor !
  • Vă mulțumim pentru că servim împreună #InclusionRevolution !
  • Data: 06 - 07 iulie 2021;
Delimiter
Alte seminarii Lions Quest
Delimiter